Ce este un ERP și la ce se poate folosi, ce e atât de atractiv la acest subiect?

De ceva timp aveam în minte să scriu câte ceva despre un subiect care, personal, și-a pus amprenta destul de vizibil asupra mea, pot spune în sensul pozitiv, și anume, achiziția și implementarea unui ERP. Spun că și-a pus amprenta pentru că de aproape 15 ani tot în jurul acestui subiect mă învârt, practic nu mă lasă să mă îndepartez de el. Tot de atația ani am fost “key user” – la început, manager de proiect, consultant implementare, consultant de business etc. Nu vă ascund că m-a infectat atât de tare acest subiect încât chiar am învățat cum se administrează câteva ERP-uri și chiar cum se pot dezvolta functionalități noi în acestea sau în afara acestora.

Dar ce este un ERP și la ce se poate folosi, ce e atât de atractiv la acest subiect?  Vă rog,  nu dați search pe Google. Poate vă va surprinde răspunsul meu, dar în funcție de perspectiva din care privești lucrurile, găsești și răspunsul potrivit . Să facem așadar un exercițiu de imaginație și să parcurgem împreună perspectivele din care putem aborda acest subiect, probabil în câteva  episoade, fie că vorbim de “organizația Client” cu actorii săi, fie de furnizorul de software, de implementator/integrator, fără a neglija nici mangerul de proiect.

Perspectiva I . Managerul unei societăți, în fața subiectului achiziție/implementare ERP

Pentru cei mai curajoși care au luat calea gestionării unor afaceri sau a deschiderii uneia, care ulterior crește, și creste… așadar, pentru oamenii care își investesc timpul și banii lor într-o afacere, sistemele ERP sunt programe informatice care trebuie să iși atingă atât obiectivele financiare, cât și cele operationale, să ai sentimentul, la propriu vorbind, că ai investit bani în ceva care funcționează și îți aduce bani, economii prin eficientizarea anumitor procese și o vedere de ansamblu asupra întregii afaceri, vedere fără de care cu greu poți lua decizii. Da, un ERP bine implementat aduce bani, așadar se poate spune că există o perioadă de investiție, dar și una în care culegi roadele acestui efort. (Nu vei găsi pe Google așa definiție, de acord?)

Nu mă feresc să spun că pentru mulți manageri, implementarea unui ERP este în prezent un subiect dificil , greu de digerat, unora le creează chiar insomnii, fie că au mai trecut prin asta și au eșuat, fie că au aflat de eșecul altora. Alții mai temerari, până să se audă că implementarea unui ERP poate lăsa răni adânci (sună groaznic, nu?) au încercat să se ocupe personal, să “menegiuiască” proiectul neavând experiență, fără a apela la cineva care a trecut măcar de câteva ori printr-o experiență similară, care a cunoscut atât succesul, cât și eșecul. nu Aș compara această chestiune cu situația în care eu aș decide să escaladez vârful Everest și încep să mă documentez pe internet, dupa care, de ce nu, plec în marea aventură, dar fără ghid, fără echipă, fără antrenament… Nu vă ascund faptul că nu știu dacă pot face o lungime de bazin completă… ce să mai zic de alpinism.

Sunt implementări în care managerul “a fost informat” că implementarea ERP-ului ales a fost un “adevărat succes”, el alegând să nu se implice, neavând timp decât pentru “business”. Aceștia privesc de departe cum afacerea lor începe să se clatine .

La acest capitol, dacă e să vorbim de atitudini diferite ale managerilor puși în fața acestui subiect, sunt chiar multe de spus. Nu mai vorbesc de faptul că eșecul, dar și succesul proiectelor ce au ca scop implementarea unui ERP într-o societate sau corporație, depind în foarte mare măsură de atitudinea cu care abordezi proiectul respectiv, de modul în care gestionezi momentele tensionate (da, în proiecte apar astfel de situații, unele chiar jenante), de modul în care susții proiectul pe toată durata sa, în calitate de inițiator, de beneficiar direct al efortului depus de echipe întregi de oameni (pentru cunoscători, evit să folosesc termenul de sponsor, mie îmi sună ciudat, dar tehnic vorbind e ok să fie utilizat la cursuri). Așadar, cu siguranță implementarea unui ERP nu înseamnă numai să aloci niște bani pentru proiect, ci înseamnă mult mai mult. Decizia achiziției unui ERP trebuie să implice multă atenție și pricepere. Implementarea acestuia în organizația pe care o conduci este, pot spune, arta, iar arta cere sacrificii, efort.

Si totuși,  înainte de toate, ERP -ul trebuie să fie pentru manager a doua mână dreaptă.

Ce iși dorește un manager executiv să vadă într-un ERP? Ce instrumente de asistare a deciziei ar putea găsi într-un ERP?… Sunt manageri care se bazează că  ERP-ul va pune la dispoziție un set de instrumente  extraordinare, dar realitatea este că ceea ce pune la dispoziție în final un ERP achiziționat și implementat trebuie să fie ceea ce te-ai așteptat să iți pună la dispoziție sau ceea ce ai cerut în contract.

Sunt multe capitole care sunt imaginate într-un fel de managerii de companii și altfel de producătorii  de software, dar un lucru este clar, instrumentele rezultate în final sunt rezultatul consultării reale a mediului de afaceri, rezultatul adaptării companiilor producătoare de software si a integratorilor de ERP la nevoile de analiză și decizie a celor ce conduc o afacere.

În ajutorul managerilor vin și soluțiile de tip Business Inteligence cunoscute și sub acronimul BI,  fie că sunt parte integrantă a soluției ERP, fie că sunt  soluții distincte integrate cu acesta, care oferă functionalități complexe de raportare și analiză a rezultatelor, cu conexiuni complexe și de profunzime, cu modulelele soluției ERP. Îndrăznesc să enumăr câteva dintre modulele de business, care trebuie să fie pregatite, “ready to be activated”, într-o soluție ERP:

Module Core *Module – Added Value **Module – Added Value***
(distributie , productie si service)
Gestiune (Inventory)Bugete & Planificare strategica
(Budgets & Strategic Planning)
SFA -Sales Force Automation
Contabilitate (Accounting)Cash FlowSCM - ( Supply Chain Management)
Financiar(Finance)CRM (Customer
Relantionship Management)
MRP (Material Requirements Planning)MRP2
(Manufacturing Requirements Planning)
Vanzari (Sales)Managementul Performantei
(Performance Management)
WMS (Warehouse
Management System)
Achizitii (Purchasing)Managementul Resurselor Umane
(HR - Talent Management)
Service
(Case Management)
Managementul Activelor
(Asset Management)
Documentarea Proceselor
(Process Documentation)
Productie (Planificare si Executie)
Production (Planning & Execution)
Managementul Resurselor Umane
(HR & Payroll Management)
Managementul Proceselor
(Process Management)
Controlul Calitatii
(Quality Control)
Managementul Proiectelor
(Projects Management)
Mentenanta
(Electrica si Mecanica)
Maintenance
(Electrical & Mechanical)
Managementul Activitatilor (Task Management)
Managementul Documentelo
(Document Management)

Bineînteles, lista nu se rezumă la acestea, fiecare industrie adaugând nevoi specifice la care ERP-urile răspund cu module specifice, însă, acestea mi-au trecut prin minte acum, păstrând un caracter mai generalist al articolului.

Pe lângă cele de mai sus, mai apare și o zonă din care rezultă că sistemul informațional al companiei (Know – How, procese, proceduri, formulare, standarde etc) și cel informatic coabitează, se completează, se intersectează.

Am încercat la un moment dat să explic unui manager  cum se amestecă modulele unui ERP în viața unei întreprinderi și mi-a iesit ce vedeți mai jos… unde:

  • R&D = Research & Development
  • QA = Quality Assurance
  • MPS = Master Planning System sau Strategic Planning

Pe lângă cele de mai sus, mai apare și o zonă din care rezultă că sistemul informațional al companiei (Know – How, procese, proceduri, formulare, standarde etc) și cel informatic coabitează, se completează, se intersectează.

erp

În seria ce va urma, voi aborda câte puțin fiecare modul de business, pentru a ne face o idee de ansamblu.

Nu ezitați sa ne scrieți părerile sau sugestiile dumneavoastră la adresa office@infinitybiz.ro
Cristian Paiu – Passioned of ERP Systems, Business Consultant Infinity

Pentru servicii de consultanță privind implementarea sistemelor de tip ERP, experții Infinity vă stau la dispoziție cu informațiile de care aveți nevoie. Solicită detalii…

Comments are closed.